Despre alegerile parlamentare 2020 cu Generația VOT

by Silvia Pentiuc

Generația VOT a luat naștere în prima parte a lunii august din dorința de a scăpa de ideile preconcepute cum că „tinerii chiulesc de la vot” sau „tinerilor nu le pasă”. Pe lângă faptul că și-au propus să scape puțin de demonizarea asta care pică de multe ori pe nedrept asupra noastră, și-au mai pus în plan să facă din vot ceva cool, ceva cu care tinerii să se mândrească, ceva care să stârnească dorința de a ne informa și de a fi activi civic în societate. 

În următoarele luni au pornit mai multe campanii de informare pe Instagram și TikTok la care sute de tineri au răspuns activ prin tot felul de modalități, facandu-se astfel auziți.

Oamenii din spatele proiectului

Cristi, Tushar și Alexandru sunt cei care reprezintă acest proiect. Cu ei am avut ocazia să povestesc în cele ce urmează despre rezultatele alegerilor, despre cum ne informăm și cum putem vedea viitorul mai pozitiv, dar asta nu înainte să vi-i prezint.

Cristi Drăgan are 22 de ani și studiază la Minerva Schools în Statele Unite ale Americii. Tocmai ce a terminat primul semestru din anul IV la Londra. A trăit, studiat și lucrat în SUA, în Coreea de Sud, în India, în Germania și în Argentina. Cristi este un om de acțiune care iubește să caute soluții pentru problemele supărătoare ale societății și să se implice în proiecte pentru tineri și pentru comunitatea sa. El este Brand și Marketing Manager, mastermind din spatele postărilor și imaginea care a creat Generația VOT.

Tushar Advani are 20 de ani și a terminat recent Facultatea de Economia Turismului Intern și Internațional de la Universitatea Româno-Americană. Este o persoană pasionată de comunicarea cu oamenii și dorește să-i aducă împreună prin diferite inițiative și proiecte din care face parte. El este community și event manager al proiectului, persoana care s-a ocupat de toate mesajele pe care le primesc pe pagină, dar și de organizarea evenimentelor pe care le-au parcurs în perioada dinaintea alegerilor.

Research manager-ul proiectului este Alexandru Dănescu, student la facultatea de științe politice Sciences Po Paris. Fiind pasionat de politică și mai ales de campanii electorale încă de mic, Alex a oferit comunității răspunsuri la întrebări despre importanța și funcționarea parlamentului, dar și despre prezența tinerilor la ultimele alegeri.

În ajutorul lor vine și David Mihai (instagram: @ruskidesign) care este graficianul proiectului. El se ocupă de ilustrațiile, bannerele sau stickerele care nu provin de la oamenii din comunitate.

Cum se explică rezultatele alegerilor parlamentare din 2020 și de ce credeți că s-a înregistrat această prezență minim istorică la urne?

Noi am zice că pandemia a avut un cuvânt de zis, dar nu în sensul clasic, cel al fricii de infectare. Mai degrabă, foarte mulți oameni, inclusiv tineri, s-au simțit trădați de clasa politică. Păi ținem școlile închise, dar dăm drumul la vot? Această aparentă inconsecvență a dat impresia că participarea la aceste alegeri este un favor pentru politicieni. Ei se aleg cu funcții noi, dar cetățenii nu câștigă nimic. Evident, prin Generația VOT, am încercat să arătăm că există multe alte motive, în special civice, pentru care votul e important, dar nu am putut ajunge cu acest mesaj la toată lumea.

Pare viitorul României incert în acest moment? Cum ar trebui să abordăm situația pentru a nu ne speria și a lua decizii mai favorabile pe viitor?

Noi credem că viitorul României este încă sigur. Rezultatele dezamăgitoare înregistrate la alegeri sunt cauzate în principal de factori care poate nu vor mai exista în 4 ani – o prezență extrem de scăzută, o erodare a încrederii în clasa politică și în instituțiile publice cauzată de pandemie, etc. Derapaje au mai existat și vor mai exista, întrebarea e în ce măsură se va mai replica acest context propice alunecărilor către dezinteres și extremism.

Cum ne documentăm corect înainte de alegeri?

Documentarea pentru alegerile din 2024 ar trebui să înceapă de acum. Dacă cetățenii acordă atenție politicii doar înainte de alegeri, aceștia vor afla doar ce vor partidele ca ei să afle. Știm cu toții că, în campanii, motoarele electorale sunt turate la capacitate maximă, iar miza partidelor este de a-și fideliza sau fura voturi unul de la altul.

O documentare constantă și „corectă” presupune un acces continuu la informație. Deci, recomandăm un like sau un follow următorilor: 2-3 trusturi de presă, aleșilor care iau decizii în numele nostru (primar, consilieri locali/județeni, parlamentari, miniștri, Prim-ministru și Președinte), partidelor politice, etc. Dacă începi să cauți totul cu 3 săptămâni înainte de alegeri, cu siguranță va fi copleșitor. În schimb, dacă îți mai apare în feed câte o postare, mai citești un articol odată la 2-3 zile, vei avea deja o idee despre afinitățile politice personale și despre mizele alegerilor la care ești invitat să votezi.

Considerați că există schimbări vizibile, mă refer la ultimii ani, în ceea ce privește comportamentul tinerilor din segmentul 18-24 ani când vine vorba despre modul în care se informează cu privire la candidați și situația politică?

Ni se pare că, spre deosebire de acum câțiva ani, există mult mai multe inițiative de informare civică și politică dedicată tinerilor (Un shoutout catre Forum Apulum, Funky Citizens si Vot Corect care fac o treabă foarte bună pe partea asta), pe platformele unde stau tinerii (Instagram, TikTok), făcute chiar de către tineri. Iar aceste inițiative, fiind pe limba noastră, sunt mult mai bine primite. În general, tinerii de 18-24 ani nu sunt neapărat scârbiți de politică, așa cum e cazul celor mai trecuți prin viață. În schimb, tinerii sunt neimplicați pentru că nu știu de unde să înceapă. La școală nu se vorbește despre importanța civică a alegerilor, dar prin proiecte precum Generația VOT, sperăm să inversăm acest trend de neimplicare.

Considerați că există piedici impuse de către stat în ceea ce privește participarea la vot? Daca da, care ar fi acestea și care ar putea fi soluțiile?

Absolut, în special în cazul tinerilor. Tinerii au o mobilitate mult mai mare, schimbăm orașul sau țara pentru studii, pentru job, pentru experiențe noi, însă aceste mutări nu se regăsesc și în acte. Și când are loc un tur de alegeri unde dreptul tău de a vota este condiționat de adresa din buletin, abia atunci ne dăm seama că ne trebuie viză de flotant. Din păcate, pentru mulți e prea târziu să-și facă viza sau să meargă acasă pentru a vota.

Soluțiile sunt multiple, depinde cât de creativi sunt aleșii. O soluție de bun simț ar fi organizarea unor campanii de informare cu câteva luni înainte de alegeri cu privire la procedura de obținere a vizei de flotant. Pentru că aceste vize nu se obțin ușor, poate că statul ar trebui să simplifice procedura. Și dacă tot suntem în 2020, de ce să nu avem un buletin electronic și un sistem informatic care să ne permită accesul de oriunde la buletinul de vot din circumscripția la care suntem arondați? Soluțiile sunt multe și vin cu avantaje și dezavantaje, dar e clar că se poate mai bine decât în prezent, când avem o prezență de 31% la alegeri.

Poate generația tânără să schimbe politica românească? De ce este nevoie pentru acest lucru?

Ce înțelegem prin schimbarea politicii românești? Cam la fiecare tur de alegeri, se vorbește despre prezența scăzută a tinerilor la vot, ca și cum aceștia ar trebui să se mobilizeze exemplar și să răstoarne atât prezența, cât și rezultatele alegerilor. Tinerii de 18-24 ani reprezintă 8-9% din populația țării, dacă îi mai adăugăm și pe cei de 25-34 ani, ajungem la un procent al tinerilor de 25%. Mulți dintre ei sunt plecați în străinătate, am vorbit deja despre mobilitatea crescută a tinerilor. Deși poate fi greu de acceptat, tinerii nu vor putea muta munții din loc de unii singuri. Ca generație, vom fi puțin mai buni decât tinerii din 2000. Iar tinerii din 2040 vor fi puțin mai buni decât noi. Însă, pe fondul îmbătrânirii demografice, tinerii vor fi din ce în ce mai puțini.

Schimbarea nu va apărea peste noapte, dar acest lucru nu ne oprește din a ne dori o țară din ce în ce mai prosperă, în care să putem trăi bine, indiferent că suntem tineri, bătrâni, sau la mijloc. Acesta este idealul pentru care a militat și va milita în continuare Generația VOT.

BTW, prezența Generației VOT pe social media este cu adevărat remarcabilă. Vă invităm să aruncați un ochi pentru a rămâne cetățeni informați și cool: îi găsiți pe Instagram și Facebook. Spor la vot!

0 comment
2

You may also like

Leave a Comment

en_USEN