Despre acest combo nefericit – Carantina & studiul în străinătate

de Andreea Petrovici

De câteva luni lumea e strâmbă și neașezată. Pandemia a sabotat atât de multe planuri și îmbrățișări încât a devenit din ce în ce mai greu să privești spre capătul acestor zile, iar din „O să fie bine” s-a transformat în, vorba lui George Roșu, „O să fie așa și așa”.

Printre categoriile afectate, care nu-s deloc puține, gândul nostru s-a îndreptat spre studenți. Mulți dintre ei s-au întors acasă, iar alții, proaspăt-absolvenți ai bacalaureatului, nici n-au mai apucat să treacă prin experiența de student *oprirea camerei și a microfonului în pijămăluțe, la curs, nu se pune*. Există o categorie specială care n-am vrea să ne scape: studenții pe care pandemia i-a prins în străinătate, cu alte reguli de joc și cu o experiență mult așteptată înlocuită de patru pereți.

Am povestit cu Anda și Daniela, două studente pe care pandemia le-a închis în câte o cameră micuță, din apropierea Parisului.

De la stânga la dreapta – Anda & Daniela

Daniela și Anda sunt studente în cadrul unui program francofon de master, numit ”Politique en Europe”. Este vorba despre o dublă diplomă, mai exact un parteneriat între Facultatea de Științe Politice (UB) și École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris). Întoarcerea în România în contextul pandemiei nu este exclusă. Pot face o scurtă vizită (cu riscul de a-și petrece mica vacanță în autoizolare), însă dacă perioada de ședere în România se prelungește, studentele își pot pierde bursa.

Ultima zi de libertate în Paris

Noul val de izolare a fost anunțat la sfârșitul lui octombrie. Cele două studente ajunseseră la începutul lunii, dar nu au apucat să se bucure de zilele fără restricții fiindcă „octombrie a fost o lună administrativă: cont la bancă, abonament de transport, asigurări și alte minuni”.

Ultima zi de libertate în Paris a fost pe repede-înainte”, ne spune Anda. „Pe fugă, grăbită, am încercat să bifăm tot ce se mai putea în câteva ore, să facem ceva cumpărături, să facem o plimbare luuungă, lungă.”

„Ziua, avea să înceapă la Carrefour, urma o vizită la Franprix (fiindcă brie-ul e mai bun și măslinele verzi mai ieftine), apoi un anticariat și căutarea Turnului Eiffel – pe care încă nu îl văzusem, pentru că mi se părea clișeul prea mare. Am cumpărat prea multe cărți și viniluri, pe care a trebuit apoi să le car după mine prin tot Parisul și am mers foarte, foarte mult până la turn. Probabil mult și anapoda, fiindcă Google Maps e un privilegiu. Oricum, se simțea tensiunea din oraș, o acalmie vâscoasă, era incredibil de aglomerat și nimeni nu vorbea. Parcă avea omenirea un nod în gât, după o baie fierbinte și chiar înainte de Telenciclopedia.

Am realizat, cu Anda, că nu am apucat să stăm la un pahar de ceva, așa că ne-am așezat la o măsuță în mijlocul haosului și am băut un pahar de vin. A fost bun, iar în geamul unei clădiri din apropiere s-a reflectat și turnul, fiindcă da, era deja noapte. Am mers până acolo, am făcut câte o poză pentru mame. În metrou, Anda s-a conectat la un spectacol de teatru, iar eu m-am ținut mult și în gol de umărul acum deja învinețit de biblioteca din sacoșă.”

Daniela

Franța – din interior spre exterior

Din fericire, Anda și Daniela au camerele apropiate, iar carantina e mai ușor de dus în circumstanțe sociale. Își pot bea cafeaua împreună unde își planifică ziua dintre pereți. Le-am întrebat cum arată o zi din viața lor de studente în vremea pandemiei. Ziua Andei are bucăți întregi din ziua Danielei și invers – pare că pun mână de la mână și fac o zi mai lungă și mai bună.

„O zi obișnuită? Mă trezesc, fac o cafea, îmi notific vecina/colega/prietena; ne bem cafeaua impreună. Luăm micul dejun. În momentele imediat următoare, ea mă părăsește. Intră fiecare la cursurile ei, își vede fiecare de temele ei.

La scurtă vreme, merg eu la ea în cameră. Lucrăm de acolo. Luăm cina, serial. Deschidem o bere și stăm la povești. Fug în cameră pentru 10 minute, înainte de 12 – nu vreau să-mi stric streak-ul pe aplicația de yoga. Mă întorc după o scurtă meditație și reluăm firul poveștii. Atât.”

Anda

”…fiindcă uitatul în gol e cu spor și în franceză.”

„Anda pune apa la fiert, eu bat la ușă exact când scoate punga de cafea. E cea mai bună cafea, fiindcă nu eu o fac. După asta luăm masa și urmează o trecere în revistă: la ce ne conectăm azi?

Eu stau mult pe balcon, lucrez și mă cam sincronizez cu țigările vecinului, probabil un mecanism împotriva sălbăticirii. Serile sunt de obicei cu filme, teatru, ceai sau whiskey. Încerc să fac sport, să meditez puțin și să nu mă gândesc la nimic negativ, fiindcă uitatul în gol e cu spor și în franceză.”

Daniela

În pandemie, poate mai mult decât de obicei, ne gândim la lucrurile care ne lipsesc. Alea pe care înainte le luam de-a gata. Ție de ce îți e cel mai dor? Anda ne-a vorbit despre faptul că-i pare rău de tot ce putea și trebuia să fie, dar nu este. De lipsa contactului cu oamenii, de faptul că nu mai e posibilă prezența în sală la cursuri, de lipsa mersului la muzee, de lipsa cafelelor bune, de faptul că nu se poate bucura de oraș, și de faptul că au apucat să bea numai o bere la o terasă.

„La București sau la Paris, rutina mea de izolare copiază forma casei„

Planul sabotat al celor două studente avea următoarele coordonate: „urma să vizităm toate muzeele și galeriile de artă, să mergem în toate cafenelele cool, să ne facem carduri la toate bibliotecile și să vedem minim un oraș nou pe lună. Acum mă bucur de plimbarea dus-întors la Carrefour. (Anda)

& „Aveam în plan să îmi iau un an doar pentru mine, un an de muzee, cinematografe, biblioteci absurd de cuprinzătoare și pub-uri pline de francezi ciufuți. Speram să îngrămădesc toate astea înaintea unei eventuale crize existențiale generate de un viitor job stabil și foarte bine plătit.” (Daniela)

Cât despre varianta carantinei acasă, în România, Anda ne spune că ar fi fost mai comod și mai ușor acasă. Încearcă însă să rămână optimistă și să spere că reușește să se plimbe cu metroul de toți banii de pe abonamentul pe un an până pleacă înapoi acasă. Danielei, în schimb, îi e indiferent, spune că la București sau la Paris, rutina ei de izolare copiază forma casei.

BTW, la fel ca Anda și Daniela, mulți tineri plecați la studii în străinătate trec prin această perioadă departe de casă, poate în țări cu restricții mai mari sau un risc de îmbolnăvire mai crescut. Aici puteți vedea reportajul Cristinei Știrbăț de la Radio România Internațional cu trei dintre studenții aflați într-o situație asemănătoare.

Nu ne rămâne decât să trimitem un gând bun spre ei și să îi așteptăm cu bine înapoi acasă.

0 comment
7

S-ar putea să-ți placă

Lasă un comentariu

ro_RORO