Foster Care în România

de Silvia Pentiuc

Noțiunea de Foster Care pentru animale nu este foarte cunoscută în Romania, cel puțin nu in rândul oamenilor mai puțin implicați în acțiuni de salvare ale acestor suflete. Chiar dacă nu foarte cunoscut, conceptul este ceva ce a ajuns să fie indispensabil în tot procesul implicat de la găsirea unui patruped până la adopția definitivă a acestuia.

Și totuși… ce este Foster Care-ul?

Foster Care presupune în principiu adopția pe un termen limitat, folosit înainte ca un animal (câine sau pisică) să fie adoptat permanent. Mai exact, pe o perioadă, de la minim o lună care se poate întinde până la câteva luni, tu vei oferii în mod gratuit găzduire acestui suflet (pot fi și mai multe, daca iți dorești) și vei avea grijă ca acesta să primească atenția necesară.

Ce trebuie să faci pentru a deveni foster?

Procesul este unul foarte simplu. În primul rând trebuie să iți exprimi această dorință unei asociații pentru salvarea animalelor de la tine din oraș. Vei povesti cu ei despre animalutele care au nevoie de un cămin temporar, despre nevoile lor, posibilitățile tale dar și despre un contract în baza căruia ți se va încredința responsabilitatea de stăpân pentru o anumită perioadă de timp, stabilită tot în funcție de dorințele tale.
Dacă ajungeți la un consens, ceea ce mai rămâne de făcut este doar să ai grijă ca viitorul tău coleg blănos să mănânce bine, să aibă cu cine să se joace și unde să doarmă. În rest, asociațiile iți pun la dispoziție toate necesitățile materiale – hrană, boluri, jucării, nisip, accesorii.

two-curious-cats-examining-new-cat-tree-and-toys-i-YRU4EFW
golden-retriever-dog-puppy-playing-with-toy-PHFQKHE

Răspunsuri de la specialiști

NUCA este o organizație non-profit de salvare a animalelor care activează în această sferă încă din anul 2011. Din acel moment, s-au hotărât că cea mai bună soluție prin care pot activa ar fi Foster Care-ul – un concept și mai puțin cunoscut în vremea aceea, dar pe care l-au preluat și dezvoltat cu success de-a lungul timpului.
Aceștia au fost de acord să răspundă la câteva întrebări pentru a clarifica mai în profunzime acest subiect:

Este fosteringul o vertebră importantă în tot procesul de salvare a unui animal? Cu ce beneficii vine?

Considerăm că Foster Care-ul este o verigă extrem de importantă în procesul de salvare a unui animal, astfel că acesta să fie pregătit pentru familia definitivă. Animalul (cățel sau pisică) experimentează (de multe ori pentru prima data) viață “într-o familie”, iar informațiile furnizate de către foster asupra caracterului și comportamentului animalului ne ajută să îi găsim acestuia casa cea mai potrivită. 

În ce cazuri animalele sunt plasate în Foster?

Au nevoie de găzduire temporară până la adopție fie animalele (câini sau pisici) care au fost salvate de asociația noastră, fie cele care au fost cazate în alte locuri și trebuie mutate, precum și animalele pentru care a fost găsit un stăpân, însă mai este necesară o perioadă de timp până se face posibilă plecarea acestora la căsuța definitivă.

Există perioade ale anului în care este nevoie de mai mulți voluntari pentru Foster Care?

Lipsa voluntarilor este o problemă constantă, și, din păcate, numărul animalelor salvate îl depășește aproape întotdeauna pe cel al persoanelor care sunt dispuse să facă foster. Majoritatea covârșitoare a fosterilor sunt studenți (în special studenți străini), iar în perioada vacanțelor ne confruntăm cu situații extrem de dificile pentru că e nevoie să găsim soluții de găzduire alternativă într-un timp foarte scurt pentru multe animale. Astfel, de multe ori, apelăm la cazare plătită în pensiuni canine, tocmai pentru că nu avem nici o altă rezolvare.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care o persoană care dorește să facă voluntariat în acest sens ar trebui să le știe?

O persoană care dorește să facă voluntariat în domeniul protecției animalelor trebuie să știe că cel mai important lucru este sterilizarea animalelor cu și fară stăpân și să se implice în acest sens. Cât despre a fi foster, oricine poate să fie foster, nu necesită cunostiinte anterioare, ci foar dorința de a face acest lucru și a ajuta. Răbdare și un pic de perseverență. Voluntarii, precum și ceilalți fosteri, ajută în permanență cu sfaturi și recomandări, iar partea materială este asigurată de către asociație.

Murdărel din spatele blocului

123243097_715859392361635_8439752575206383255_n-2

Oliver a fost găsit de un voluntar al asociației ICare în august 2019 în spatele unui bloc, ajungând mai apoi la mine, în apartamentul care urma să-i fie foster home pentru următoarele 3 luni, timp în care, am învățat împreună să conviețuim frumos.

La finalul celor 3 luni, Oli avea să devină ceea ce mulți pisici visează – instructor de yoga. Persoană care l-a adoptat este deținatore a unui salon de yoga din Cluj-Napoca, în care Oli și Zara, sora lui, se delectează acum cu toată atenția clienților.

B.T.W.

Ca și foster a 3 pisici recomant din suflet acest tip de voluntariat, în special pentru experiența pe care o ai tu.
În toată perioada aceasta te poți bucura de atenția și recunoștința patrupedului, poți beneficia de sfaturi și ajutor din partea asociației și alfi care sunt cheltuielile implicate. În plus, poți descoperii dacă ești pregătit pentru o asemenea responsabilitate iar daca răspunsul este pozitiv, vei putea să-ți exprimi dorința de a adopta.

Atenție! Adopția de face în anumiți termini contractuali pentru ca odată ce ți se lasă în grijă, să existe garanția că vei menține siguranța și bunăstarea animaluțului.

F.A.Q.

Cei de la NUCA ne-au lăsat și 12 dintre cele mai frecvente întrebări despre Foster Care, le găsiți mai jos.

0 comment
2

S-ar putea să-ți placă

Lasă un comentariu

ro_RORO